2 consultații cu camera ultra zoom

145 lei

Programare online non-stop prin formularul de mai jos sau telefonic la numărul: 0721 113 367, de luni până vineri, între orele 8:00-20:00, și sâmbăta, între orele 8:00-18:00.

Pentru a putea vedea exact în ce stadiu sunt firele de păr de pe corp (în cazul în care ați mai făcut epilare definitivă în trecut), grosimea și culoarea acestora, precum și distribuirea lor pe corp, venim în ajutorul dumneavoastră cu camera ultra-zoom.
Această cameră ne ajută să știm cu precizie ce tip de tratament ar trebui să urmăm și să detectăm zonele cu probleme pe care trebuie să insistăm.
De asemenea, cu ajutorul ei putem urmări evoluția epilării cu laser.
Recomandăm ca firul de păr să fie ras cu 24h înainte de a face consultația, cu o zi înainte, nu în aceeași zi.
Prima consultație se va face la începutul ședințelor și a doua se poate face la solicitarea clientului, la sfârșitul tratamentului sau la mijlocul acestuia.

Selecteaza data si ora programarii in calendarul de mai jos

Galerie Foto Before & After


ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Diferența dintre un laser cu diodă cu 3 lungimi de undă și unul cu 4 lungimi de undă constă în numărul de lungimi de undă de lumină pe care dispozitivul le utilizează pentru a trata sau a acționa asupra unei zone țintă.

Un laser cu 3 lungimi de undă acoperă majoritatea nevoilor pentru tipuri diverse de piele și păr, în timp ce unul cu 4 lungimi de undă oferă o flexibilitate și adaptabilitate suplimentară, putând trata mai eficient cazurile mai complicate.

De asemenea, o altă diferență între ele constă și în numărul de ședințe recomandate:

  • Laser 3 lungimi de undă: minimum 10 ședințe
  • Laser 4 lungimi de undă: minimum 8 ședințe

Rezultatele încep să se vadă încă de la prima ședință. După 10-14 zile de la ședința de epilare definitivă se poate observa o scădere cu 20% a firelor de păr din zona tratată.

Numărul de ședințe diferă în funcție de laserul ales:

  • Laser cu 3 lungimi de undă: minimum 10 ședințe
  • Laser cu 4 lungimi de undă: minimum 8 ședințe

Acest număr poate varia în funcție de factorii genetici individuali.

Majoritatea pacienților descriu senzația ca fiind:

  • Similara cu înțepătura unui elastic
  • O ușoară senzație de arsură sau căldură

Intensitatea variază în funcție de caracteristicile personale și de zona tratată.

Instrucțiuni înainte de prima ședință:

  • Fără epilare prin smulgere cu 3 săptămâni înainte
  • Ras cu lama cu o seară înainte, pe pielea umedă
  • Fără expunere la soare/solar cu 3 zile înainte
  • Fără autobronzant cu 14 zile înainte
  • Fără produse cosmetice în ziua epilării

Intervalele recomandate:

  • Primele 4 ședințe: la fiecare 4 săptămâni
  • Următoarele: la fiecare 6 săptămâni

Acest program ajută la prinderea firelor în toate cele 3 faze de creștere: anagen, catagen și telogen.

Contraindicații:

  • Sarcină sau alăptare
  • Medicamente/produse fotosensibilizante
  • Epilepsie
  • Boli autoimune sensibilizante
  • Leziuni traumatice, patologii, neoplazii
  • Reacții alergice severe
  • Expunere recentă la soare/solar
  • Herpes vaginal

Ce spun clienții noștri

Crenicean Cristina Adelina
acum 2 luni
★★★★★
După 4 ani de la un alt pachet de epilare definitiva făcut la alt salon,am hotărât sa apelez la serviciile Dermepil Militari.Pot spune ca am luat cea mai buna decizie pentru ca cea care m-a întâmpinat a fost Alice,iar dupa prima ședință am hotărât să ma programez tot la ea.Este excepțională!Singura la care am fost și am avut rezultate aproape în totalitate chiar de la prima ședință. O adevărată profesionistă – foarte drăguță, atentă și dedicată. Răspunde la absolut toate întrebările, explică totul clar și nu se grăbește niciodată. Trece de mai multe ori peste zonele tratate, lucru care face diferența! Te face să te simți super confortabil, iar toată experiența este una plăcută și relaxantă,peste așteptări! Recomand cu toată încrederea! ❤️
Pana Andreea
acum 3 luni
★★★★★
Clinica superba, curățenie, fete extrem de amabile. Fac epilare definitiva cu 4 unde aici , rezultate excelente pana acum. Am mare încredere în Ioana ,este o profesionista, foarte de treabă, efectiv exact ce si cum trebuie. Ioana the Best❤️❤️!
Mirela Cristea
acum 3 luni
★★★★★
Am avut o experiență foarte bună la acest salon! Personalul este profesionist și amabil, iar aparatura este modernă. Rezultatele au început să se vadă încă de la primele ședințe. Salonul este curat, bine organizat și atmosfera e relaxantă. Recomand cu încredere!
Denisa Sava
acum 4 luni
★★★★★
Merg in acest salon de mai bine de 3 ani si jumatate si mereu m-am simtit binevenita aici. Fetele sunt foarte calde si primitoare, iar rezultatele nu au incetat sa apara dupa primul pachet de sedinte realizat. Acum vin de 2 ori/an pentru sedintele de intretinere si vin de la o distanta de 1:30min in primul rand pentru rezultatele obtinute, dar si pentru modul placut in care ma simt aici. Acum salonul este si proaspat renovat si arata super dragut. Felicitari!
Camelia A Serban
acum 4 luni
★★★★★
Am facut epilate definitiva in DermEpil Militari si sunt foarte incantata de rezultatele obtinute. Pot spune ca am scapat aproximativ de 95% de parul nedorit in 10 sedinte in anul 2023. Am revenit ptr intretinere dupa 2 ani in aceeasi locatie unde toate doamnele/domnisoarele sunt dragute si foarte amabile. Salonul este foarte curat si recent renovat. Preturi accesibile. Recomand tururor doamnelor si domnisoarelor care doresc sa scape de epilatul lunar chiar si domnilor doarece l-am adus si pe tatal meu care a facut cateva sedinte pentru barba din zona gatului si contur la obraz. Voi reveni si pentru alte proceduri! Multumesc DermEpil pentru profesionalism!
📍 Vezi toate recenziile pe Google
Citește pe Google Maps